Situația critică din punct de vedere sanitar de la nivelul județului Botoșani se resimte și în cazul oficialilor.
Unul dintre cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean (CJ) a ieșit pozitiv la testul pentru Covid-19. Bogdan Dăscălescu s-ar fi infectat alături de partenera sa de viață.
Șeful CJ-ului nu a luat astfel parte la ședința ordinară de Consiliu Județean de luni, 27 septembrie, și cel mai probabil se va afla în concediu medical în următoarele două săptămâni.
Îmbolnăvirea lui Bogdan Dăscălescu nu a impus luarea unor măsuri de carantină la nivelul instituției. De altfel, astfel de restricții sunt valabile în unitățile de stat doar pentru persoanele care nu sunt vaccinate.
„Contează foarte mult în instituțiile publice câte persoane vaccinate sunt. De exemplu, el a fost singur în birou, contact doar cu secretara, iar în instituții se poartă mască. Am avut un caz într-o instituție în care dintr-un birou de 5 unul era „covidat”, doi erau vaccinați și doi, nu. Cei nevaccinați 14 zile acasă, ceilalți la serviciu”,
a explicat prefectul Dan Nehifor
La debutul valului patru au mai apărut cazuri pozitive în servicii ale Primăriei Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: