Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, și-a anunțat candidatura la președinția Consiliului Județean Botoșani, în interiorul partidului. Cealaltă candidatură îi aparține probabil lui Cristian Achiței.
Costel Șoptică a declarat că s-a decis să candideze anul viitor la alegerile locale și, în cazul în care vor fi declanșate alegeri anticipate (deși acest scenariu este aproape imposibil), va candida acolo unde îi va cere partidul.
„Mi-am anunțat candidatura pentru CJ Botoșani în interiorul partidului. Nu sunt desemnat în acest moment candidatul partidului pentru funcția de președinte CJ. Pentru situația în care voi fi desemnat candidatul partidului pentru a candida la CJ, indiferent dacă în același moment au loc sau nu alegeri parlamentare, voi candida pentru funcția la care sunt desemnat de partid, cea de președinte al CJ”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
De ce o candidatură la CJ Botoșani: „Consider că am ajuns la maturitatea politică în care să pot ajunge la CJ să fac mult mai mult pentru județ decât au făcut toți ceilalți în cei 30 de ani care au trecut de la revoluție”.
Costel Șoptică a mai arătat că la acest moment a ajuns la maturitatea politică de care are nevoie o persoană care vrea să acceadă pe o funcție de demnitate publică.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: