Costel Șoptică, dezvăluiri în fața primarilor: M-au luat înainte, oameni buni/ Nimeni nu are curajul să spună acest lucru VIDEO

 

Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a fost invitat să ia cuvântul la întâlnirea cu primarii organizată în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.

 

Deputatul botoșănean a arătat că de-a lungul timpului  „a adus” mai mulți miniștri la Botoșani pentru ca primarii să poată să-și expună problemele cu care se confruntă.

 

Și că, inclusiv la întâlnirea de astăzi, au fost chemați să participe aleși de la toate partidele politice.

 

„Nu am făcut nicio deosebire și toți colegii primari, indiferent de formațiunea politică, au fost invitați la aceste dezbateri. Am să facem politica cetățeanului de această dată”,

Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.

 

În continuare, președintele PNL Botoșani a susținut importanța digitalizării. Și s-a referit la învățământ acolo unde pasul spre tehnologie a fost făcut în pandemie.

 

Profesor la bază, a recunoscut chiar că nici el nu ține pașii cu toate aspectele legate de digitalizare.

 

„Este un subiect de actualitate. Știți cu toții că sunt profesor, dar cu toate acestea, aceste chestiuni legate de digitalizare m-au luat înainte oameni buni și trebuie să recunosc asta. Și au luat înainte să știți pe foarte mulți profesori și spun asta pentru că atunci când a trebuit să facem acea predare de acasă foarte greu a fost implementată. Iar în unele locuri nu a fost implementată niciodată. Nimeni nu are curajul să spună acest lucru. Eu vă pot spune că, au fost învățători în mod special, care nu au fost în stare, nu au fost școliți pentru a preda de pe tabletă. Nu trebuie să ascundem că nu s-ar fi întâmplat așa”

Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.

 

 

De asemenea, Costel Șoptică a transmis faptul că fie primărie ar trebuie să aibă o persoană specializată pe zona IT.

 

Discursul integral poate fi urmărit în video de mai jos.