Un cort de mari dimensiuni a fost închiriat de către reprezentanții Spitalului Județean Mavromati.
A fost adus marți după-amiază, iar miercuri dimineață începuse montarea acestuia.
Practic va acoperi toate containerele aflate în prezent în parcarea de la Spitalul Județean Mavromati
Și anul trecut, reprezentanții spitalului au apelat la această soluție după mai multe nemulțumiri din partea pacienților care așteptau în frig pentru a fi investigați.
De această dată, s-a apelat la un cort de dimensiuni mai mari.
„Este un pic mai mare pentru că vrem să cuprindem toată parcarea de acolo unde a fost Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati.
Inițial s-a solicitat de la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și niște containere speciale pentru activitatea de la Urgențe însă se pare că nu vor mai ajunge la Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: