Coroane și lumânări, actor cu drapelul decupat și lacrimi de emoție – GALERIE FOTO & VIDEO

Centenarul Primului Război Mondial s-a încheiat cu sesiunea de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Maiorului Ignat din Piața 1 Decembrie.

 

Reprezentanți ai unor asociații neguvernamentale, ai instituțiilor publice de la Botoșani sau partide politice, rând pe rând au adus un omagiu cu jerbe de flori eroilor care au căzut în Primul Război Mondial.

Din partea Asociației Revoluționară 22 – 25 decembrie 1989 un mic grup și-a așteptat rândul pentru a-și așeza propria coroană la picioarele Maiorului Ignat. În frunte l-a avut pe actorul Marius Rogojinschi de la Teatrul de Păpuși și Tineret Vasilache, care a purtat Drapelul României care avea decupată stema comunistă din mijloc.

 

Reprezentanții Partidului România Mare pe lângă coroană au adus și candele roșii aprinse pe care le-au așezat pe treptele monumentului, în formă de cruce.

La fel au procedat și mai multe cadre militare care au întregit numărul lumânărilor așezate la baza monumentului din Centrul Istoric. Momentul emoționant a stârnit reacții din partea unora dintre cei prezenți care au lăcrimat. Aveau părinți sau alte rude care fuseseră pe front, în al doilea Război Mondial, iar acțiunea de astăzi a fost ca o readucere la viață a celor care s-au dus dintre noi. (G.E.)