Corneliu Mihai vrea să le dea banii asistenților medicali cu protestul – AFLĂ ce le cere în schimb

Noul manager de la Spitalul Județean Mavromati este la curent cu situația a aproape 120 de asistenți medicali care deși au înaintat în grad nu sunt și remunerați ca atare. Corneliu Mihai susține că există soluții pentru deblocarea acestei probleme de ordin financiar și a arătat care ar fi aceasta, în cadrul conferinței săptămânală de presă de la spital.

 

În cazul de față, suma necesară pentru plata drepturilor financiare ce le revin asistenților medicali nu este cuprinsă în bugetul de venituri și cheltuieli al unității spitalicești.
 ”În luna decembrie 2013 un număr de 117 asistenți, urmare a organizării unui concurs de către Ordinul Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenței Medicale din România, s-a organizat concursul, a promovat examenul și situația se prezintă astfel. În aceeași lună s-a dat o ordonanță privind salarizarea personalului plătit din funduri publice în 2014 care spune că se organizează examen de promovare în grad dacă sunt fondurile necesare”, a declarat Corneliu Mihai, managerul interimar al Spitalului Județean Mavromati.
O posibilitatea financiară pentru a obține sume suplimentare ar fi realizarea în totalitate a cerințelor din contractul negociat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) mai exact pe linia internărilor de zi.
”Dacă toți din spital, asistenți, medici, conducere, vom întreprinde toate demersurile ca să realizăm cu CAS, să luăm toți banii, în special spitalizările de zi, putem da aceste drepturi. Dar trebuie să punem toți umărul și să luăm toți banii. În momentul de față nu încasăm 4 miliarde, dar dacă punem toți umărul, consider că va fi suficient să acordăm aceste drepturi”, a mai spus Corneliu Mihai.
La examenul de promovare în grad au participat 39 de asistenți cu studii superioare, 16 cu studii superioare de scurtă durată și 62 cu postliceală. Suma necesară pentru plata integrală a drepturilor salariale în cazul acestor angajați este de 117.000 lei. În prezent sunt efectuate în jur de 3.000 de internări de zi, însă conform contractului cu CAS numărul acestora ar urma să crească pentru a putea atrage toți banii până la 4.000. (G.E.)
CITEȘTE:
 Managerul de la Mavromati întâmpinat cu-n protest al asistenților medicali: Noi nu avem drepturi? : FOTOGALERIE