Corneliu Mihai, după ce DNA a răscolit spitalul: M-a durut și mă doareVIDEO 

Spitalul Județean Mavromati traversează una dintre cele mai negre perioade. În vara anului trecut sistemul medical local a fost zguduit de moartea Alexandrei Ivanov. 

Apoi, în decembrie au urmat descinderile procurorilor DNA. 

 

Au fost 97 de percheziții și tot atâtea persoane vizate. Foști și actuali directori, medici și alți salariați din spital au ajuns la Suceava cu cătușe pe mâini. 

Impactul anchetei a fost unul uriaș atât pentru comunitate cât și pentru sistem. 

 

Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean Mavromati

„Ca cetățean din afara spitalului m-a durut și mă doare. De asta am și venit la acest spital. Știți starea mea de sănătate, nu îmi permiteam să vin. Am zis vin să pun umărul, să salvez acest spital. Și rudele mele au nevoie de acest spital și ale dvs, îi lăsăm așa? Foarte greu se ridică un spital de genul acesta”,

 

 

Noul șef al spitalului a arătat că din punctul său de vedere lucrurile sunt limpezi. Atât timp cât sunt respectate regulamentele și prevederile legislative, nu vor fi produse greșeli care să conducă spre latura penală. 

 

Iar primul regulament care se va constitui la nivelul spitalului este privitor la organizarea concursurilor.

 

Corneliu Mihai:

 

„Din păcate, nu are. Astăzi am dat o decizie să se formeze o comisie de elaborare a regulamentului. Ei lucrau pe baza HG 1.336 din 2022. HG 1336 este regulamentul emis de Ministerul Sănătății. Acolo undeva la un articol spune că instituțiile publice din subordinea Consiliului Județean trebuie să își facă regulamentul propriu. Regulamentul propriu se face pe baza a HG 1.336”.

 

În mandatul lui Corneliu Mihai, spitalul a avut un regulament de organizare a concursurilor care însă ulterior plecării sale nu a mai fost respectat.