Cornel Şfaiţer către fostele glorii: Sunt onorat că aţi putut veni la Botoşani

 

Preşedintele FC Botoşani dar şi unul dintre organizatorii acţiunii din 15 decembrie 2011 le-a transmis la rândul său un mesaj fotbaliştilor din Generaţia de Aur a României cărora le-a mulţumit pentru prezenţa la Botoşani.

De asemenea, Cornel Şfaiţer şi-a exprimat dorinţa în reuşita acţiunii care va avea loc la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă între Generaţia de Aur şi Old Boys Moldova, prin strângerea unei sume însemnate de bani pentru sprijinirea fetiţei cu probleme medicale. „Vă mulţumesc tuturor că toate că ştiu că sunteţi angrenaţi în diferite acţiuni şi mă simt onorat că aţi acceptat invitaţia noastră să veniţi la Botoşani şi sper să reuşim cu toţii în seara asta, să ne bucurăm cu toţii şi am încredere că vom reuşi un lucru deosebit în primul rând pentru copilul pe care l-am ales, a fost iniţiativa mea împreună cu Ando, cu dl. primar cu Florin (n.r. Prunea) şi vrem ca astfel de acţiuni să mai aibă loc în continuare la Botoşani”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani. Bucuria organizării acestei acţiuni la Botoşani are o dublă semnificaţie pentru Cornel Şfaiţer dat fiind faptul că pe 15 decembrie îşi serbează şi ziua de naştere. (G.E.)