Cornel Șfaițer, doar cuvinte de laudă pentru echipa lui… Negoiță: Dinamo va ajunge departe

Dinamovist de mic copil, președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, se declară extrem de mulțumit de strategia clubului de fotbal bucureștean pentru noul sezon. În ceea ce privește propria echipă pe care o conduce, acesta anunță un an greu și încă nu îi vede pe elevii lui Leo Grozavu pregătiți de Cupele Europene.

 

La reuniunea lotului după vacanța de iarnă, președintele FC Botoșani a declarat că își dorește mai mult de la acest retur de campionat. Totodată, acesta nu a putut să nu observe că noua strategie a echipei Dinamo București este una „sănătoasă”, un exemplu pentru celelalte echipe din Liga I.
„Dinamo are o strategie sănătoasă, este pe mâini bune la momentul acesta. Am încredere că dl. Negoiță va face o echipă frumoasă acolo. În doi, trei ani, Dinamo, cu un buget echilibrat va face față exact cerințelor de astăzi, având în vedere că nu sunt bani în fotbalul românesc, vedem în 2015 ce start greu au echipele românești din punct de vedere financiar”, a spus Cornel Șfaițer.
Acesta nu s-a ferit să își mărturisească, încă o dată, simpatia față de „câinii roșii” și a recunoscut că i-ar fi plăcut să „dea o mână de ajutor” echipei, dacă nu ar fi fost la o distanță atât de mare de Botoșani.
„Am avut un schimb de strategii cu dl. Negoiță, mie îmi place că Dinamo va avea un parcurs bun în acest sezon. Îmi doresc, de ce nu, să terminăm chiar înaintea lui Dinamo, mi-am dorit enorm să îi învingem, i-am învins. Mi-ar fi plăcut să dau o mână de ajutor acolo, dar sunt departe de București, dacă era la 100, 200 km… dar Dinamo va fi pe mâini bune și va reuși pe viitor”, a mai spus acesta.
Legătura dintre echipa fanion și cea a „câinilor roșii” ar putea fi chiar mai strânsă, dacă discuțiile purtate între oficialii celor două cluburi de fotbal, legate de un eventual transfer al fundașului Michael Ngadeu, ar da roade.
(C.B.)
CITEȘTE:
 „Câinii roșii latră” la porțile FC Botoșani, căpitanul Acsinte pe picior de plecare