COPLEȘITOR: Medic botoșănean răpus de COVID, decorat post-mortem de IPS Teofan

Momentul, încărcat de emoție, a avut loc la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Doctoriţa Mariana Andrioaie, medic primar de medicină internă la Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani, s-a stins în urma infecției cu coronavirus. Avea 68 de ani.

 

La finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oferit Crucea Moldovă pentru mireni – post-mortem, medicului Mariana Andrioaie, din Botoșani.

 

”Deși putea să rămână liniștită pentru a se bucura de pensie, medicul Mariana Andrioaie, de la Spitalul Mavromati din Botoșani, a dorit să intre din nou în sistemul medical, când a observat că sistemul este foarte aglomerat. Ultima garda a fost în Vinerea Mare, iar peste puțin timp a fost atinsă de boală și a plecat la Domnul. Rugăm pe Dumnezeu să o odihnească în mila Împărăției Sale”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

Decorația a fost înmânată soțului regretatei doctorițe, Marian Andrioaie. Au fost prezenți la Iași și cei doi copii ai Marianei Androaie, ambii medici.

 

”De obicei se cântă Mulți ani trăiască, acum rostim împreună Veșnica pomenire pentru roaba lui Dumnezeu Mariana”,

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

 

Medic răpus de COVID-19

 

Doctoriţa Mariana Andrioaie, medic primar de medicină internă, avea 68 de ani, dar lucra cu derogare, la Spitalul Judeţean din Botoşani. De la începutul epidemiei a fost în prima linie de triaj. În a doua parte a lunii martie, a avut contact direct cu o pacientă de 27 de ani, considerată cazul zero în Moldova. Tânăra s-a stins, iar doctoriţa a făcut atunci testul şi ieşit negativ. A stat acasă în izolare două săptămâni.

 

 

După ce a ieşit din izolare, doctoriţa s-a întors la muncă. Se pensionase acum trei ani, dar şi-a prelungit contractul pentru a-şi ajuta colegii, în condiţiile în care în spital sunt prea puţini medici.

 

Ultima gardă a avut-o în Vinerea Mare apoi, două zile mai târziu, a început să se simtă rău. A fost internată, apoi transferată la spitalul de boli infecţioase din Iaşi. Din nefericire, nu a supraviețuit.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store