Copila de 13 ani găsită în miez de noapte, CE le-a spus polițiștilor

Familia fetei de 13 ani, din municipiul Botoșani, a alertat Poliția miercuri seara, întrucât minora nu a venit acasă după terminarea orelor de curs.

 

Minora a fost identificată în cursul nopții de miercuri spre joi, la ora 23:30, în zona unui parc din municipiul Botoșani. 

 

Din primele verificări, potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, copila le-a spus oamenilor legii că nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu.

 

Polițiștii continuă verificările pentru clarificarea tuturor aspectelor.