Este anchetă într-o localitate din Botoșani după ce un copil de doar 8 ani a zăcut ars în casă mai bine de două ore.
El era în casă cu bunica și un unchi, care însă nu au făcut nimic până când mama copilului nu a venit acasă.
Incidentul extrem de grav s-a întâmplat în localitatea Copălău din județul Botoșani, în momentul în care copilul a încercat să aprindă focul în soba din locuință, cu ajutorul unei sticle de benzină.
Copilul se afla sub supravegherea bunicii și a unui unchi, care nu au apelat imediat serviciul de urgență. În loc să ceară ajutor la scurt timp după accident, aceștia au așteptat două ore până când mama copilului, care lucra în sat, a revenit acasă, potrivit antena3.ro.
Alina Lohozneanu, mama copilului
"M-o sunat de acasă, sora mea a zis: du-te, că băiatul o luat foc la față. Am găsit băiatul în pat. A zis că el o vrut să facă focul și nu o știut ce e în sticlă și o dat cu benzină, și, când o dat, i-o sărit flacăra direct în față."
Reporter: De ce ați stat atât de mult?
Mama copilului
"Eu am venit de la muncă și nu a sunat nimeni, până am ajuns eu acasă nu a sunat nimeni, eu am sunat la Salvare, o venit poliția."
În cele din urmă, copilul a ajuns la spital în stare foarte gravă cu arsuri.
Dănuț Panaitescu, medic SMURD
"La fața locului am găsit un copil de 8 ani de sex masculin care prezenta arsuri prin flacără la nivelul feței și regiunii cervicală anterioară de gradul 2 și 3. Pacientul a fost transportat la spital, acesta era stabil hemodinamic și respirator, conștient, cooperant".
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar autoritățile urmează să stabilească dacă băiatul va ajunge în grija statului.