Copil de la stână în stare gravă la urgenţe din cauza unui ţăruş

 

Un copil în vârstă de numai 13 ani a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), în această dimineaţă de  la o stână din Oneaga unde lucra. Băiatului i-a intrat un ţăruş în zona toracelui posterior.
Probabil, copilul s-a împiedicat şi a căzut cu spatele în ţăruşul respectiv. Echipajul SJA, a fost solicitat prin apelul la numărul unic de urgenţe 112, de către ciobanii care erau cu el la stână. Aceştia, speriaţi probabil de starea băieţelului l-au urcat într-o căruţă şi l-au transportat până la intrarea în sat unde a ajuns autosanitara. „Obiectul metalic i-a penetrat zona toracică. Este suspect de pneumotorax, cu emfizem subcutanat. În stare destul de precară, iar la preluare prezenta şoc post traumatic”, a declarat medicul Nicuşor Curteanu, de la SJA Botoşani.
Băiatul a fost internat pe secţia de Chirurgie din cadrul Secţiei de Pediatrie şi va rămâne pentru mai multe investigaţii medicale de specialitate.
CITEŞTE:
 Botoşănean prăbuşit în bancă după un stop cardiac