Copil de 16 ani, lovit de un autoturism: Şoferul maşinii a dispărut subit

Un tânăr de 16 ani a fost transportat la spital, în urma unui accident rutier petrecut luni după-amiază.

 

Luni 21 august 2017, în jurul orei 16.20, un tănâr de 16 ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Ştefan cel Mare din localitate, ajuns în intersecţia cu strada Iasomiei, nu acordă prioritate de trecere unui autoturism condus pe artera prioritară şi intră în coliziune cu acesta.

 

În urma impactului, biciclistul a căzut pe partea carosabilă şi a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul municipal Dorohoi. 

 

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de poliţişti, iar în urma testării alcoolscopice, a rezultat valoarea de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Biciclistul a fost, de asemenea, testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

download from google play download from apple store