Copiii Vioricăi Ciotoi au ajuns la Galaţi, tatăl internat în continuare la Psihiatrie

 

Cei doi micuţi ai defunctei cântăreţe de muzică populară Viorica Ciotoi, decedată la începutul lunii august au ajuns la Galaţi, în grija unei mătuşi din partea mamei. Viorica Ciotoi a lăsat în urmă doi copilaşi, o fetiţă de doi ani şi un băieţel de trei, de care pentru o scurtă perioadă de timp s-a ocupat tatăl Marius Ciotoi. Depăşit de situaţie, bărbatul a ajuns în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), prin  Serviciul Comunitar Specializat Destinat Protecţiei Copilului (SCSDPC) , el fiind reclamat de o vecină că şi-ar fi neglijat copiii.
Ulterior, din cauza şocului provocat de moartea soţiei sale, acesta a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. În aceste condiţii angajaţii Direcţiei Copilului au făcut demersuri pentru identificarea familiei lărgite şi pentru a vedea care dintre membri acesteia ar putea prelua micuţii pe perioadă determinată. „A fost emisie dispoziţie pentru instituirea măsurii de preluare în regim de urgenţă, dispoziţie emisă de către directorul DGASPC conform legii 272 privind protecţia copilului, la finele săptămânii precedente. Copiii au fost preluaţi de către mătuşa maternă în acest moment se află în judeţul Galaţi la domiciliul mătuşii materne”, a declarat Felicia Mihai, şef serviciu SCSDPC. Cazul copiilor Vioricăi Ciotoi va fi monitorizat de către angajaţii DGASPC din Galaţi, însă scopul final al evaluărilor este acela ca micuţii să fie readuşi lângă tată. „Copiii au fost preluaţi pentru o perioadă determinată, cazul se reevaluează periodic şi după  se constată de către asistentul social care evaluează dacă se menţine măsura de protecţie sau se instituie altă măsură. Pe termen lung interesul copiilor este reintegrarea în familia biologică, în familia tatălui”, a mai spus Felicia Mihai. De asemenea, Felicia Mihai a mai afirmat că, atunci când tatăl va depăşi momentele grele prin care trece se va reîncerca reintegrarea copiilor în familia biologică după ce iniţial se va face o nouă anchetă la domiciliul lui Marius Ciotoi pentru a se constata dacă starea materială îi va permite creşterea minorilor. (G.E.)