Copiii stranierilor se întorc în Botoşani fără să ştie româneşte - AFLĂ ce face IŞJ

Peste 150 de copii care au fost plecaţi împreună cu părinţii lor în străinătate s-au întors în unităţile de învăţământ botoşănene. Un sfert dintre aceştia întâmpină greutăţi de comunicare dat fiind faptul că nu stăpânesc limba română. Elevii care s-au întors din şcoli din alte ţări provin din toate ciclurile de învăţământ, de la primar la cel liceal.

 


Măsuri speciale pentru copiii stranierilor

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani susţin că aceşti copii sunt incluşi în programe speciale prin care să li de dezvolte abilităţile de relaţionare, dar şi pentru o integrare mai facilă în comunităţile de elevi.
„Adaptarea copiilor români care s-au întors în ţară după o perioadă de migraţie în străinătate a necesitat şi necesită în continuare atenţie din partea IŞJ şi a unităţilor de învăţământ. În acest sens s-au stabilit măsuri de reintegrare împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
O parte dintre măsuri privesc programele de pregătire remedială care au la bază o serie de evaluare a cunoştinţelor elevilor.

Programe şi pentru părinţi

Totodată şi părinţii participă la activităţi de consiliere din partea personalului din unităţile de învăţământ sau consilieri psiho-pedagogici.
La nivelul judeţului Botoşani s-au întors 162 de elevi din străinătate, cei mai mulţi din Italia 104. Pe locuri următoare se situează Spania, cu 30 de elevi, Grecia cu 13, Germania 2, Franţa 2, SUA 4, Suedia 1, Irlanda 2, Republica Moldova 3 şi Cipru 1.
O parte din aceşti copii nu au nevoie de activităţi remediale fiindcă s-au adaptat într-un timp relativ scurt. Alţii, în procent de 30%, întâmpină greutăţi de readaptare. Aceasta şi pentru că există elevi care nu au participat la cursuri în România. (G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Botoşani părăsit de zeci de mii de stranieri - Italia destinaţia preferată