Copiii speciali din Botoșani sărbătoriți frumos de ziua lor

În data de 3 decembrie, la nivel mondial, se celebrează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

 

Această dată este cunoscută la nivel internaţional drept o zi plină de semnificaţie, un prilej de reafirmare a valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, o zi care reuneşte sub acelaşi scop instituţii, persoane cu dizabilităţi şi organizaţii – publice si private - din domeniul dizabilităţii.  

 

Anul acesta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, dorește să marcheze această zi printr-o serie de evenimente pline de căldură sufletească și empatie care să contribuie la poziţionarea cu prioritate a problematicii dizabilităţii pe agenda instituției.

 

Astfel, toți beneficiarii aflați în instituții rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap se vor bucura de o masă festivă în cadrul centrului.

 

Copiii cu dizabilități de la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Șansa mea” Botoșani iși prezintă lucrările în incinta centrului, în data de 5 decembrie 2016 într-o mini expoziție de artă intitulată: „Artiști Împreună prin Lumină și Culoare„ iar copiii de la Complexul de case de tip familial „Sf Mina” Botoșani vor comunica mesaje de acceptare inscripționate pe baloane – in locuri publice din municipiul Botoșani in cadrul activității „Și eu sunt ca tine!”.

 

”Ne dorim ca aceste evenimente să devină un vector de conştientizare a problematicii dizabilităţii  şi o oportunitate de reafirmare a valorilor fundamentale a drepturilor omului”, este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Copilului Botoșani.