Copiii din Botoșani, învățați de polițiști cum să îngrijească și cum să se joace cu animalele – GALERIE FOTO

Astăzi, 26 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități de prevenire și informare a copiilor, cu privire la modul în care pot îngriji animalele.

 

În cadrul Programului Săptămâna Verde, copiii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 11 au învățat care sunt principalele nevoi ale unui animal.

 

De asemenea, copiii au fost învățați cum pot să îngrijească animalelel și cum se pot juca cu acestea fără a le necăji sau a le face să riposteze.

 

Activitatea a fost interactivă, polițiștii povestindu-le copiilor cum să protejeze animalele, precum și obligațiile pe care și le asumă atunci când devin deținătorii unor astfel de ființe.