Copiii de la Botoșani se joacă în locuri pentru câini

Și nu este vorba despre vreo exagerare. 

 

O spune directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei care recent a dat în folosință un al treilea parc pentru animalele de companie. 

 

În paralel s-a deschis un loc de joacă pentru copii și se intenționează extinderea unui al doilea. 

 

În schimb, Eugen Țurcanu susține că nimeni nu acordă atenție cartierelor unde locurile de joacă pentru copii lipsesc cu desăvârșire iar cei mici ajung să se joace în locurile destinate… animalelor. 

„Dl primar a aprobat să punem un teren de joacă în Parcul Sucevei, undeva spre stația de alimentare cu combustibil. În parcul Curcubeului, la fel am decis să prelungim locul existent cu încă o treime. În Parcul Tineretului am terminat un teren de joacă pentru animalele de companie, mai pe românește spus, dacă ai un câine, te duci cu el acolo, îl închizi și îl lași să zburde”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA Botoșani 

 

La locul pentru animale de companie deschis în Parcul Tineretului nu prea au fost văzuți câini.

 

În schimb, copiii se distrează copios. 

„Am observat că are foarte mare impact asupra copiilor și se joacă copiii și nu câinii în acest parc și am vrut să facem și acolo un teren de joacă pentru copii. Ni s-a cerut de la Direcția Edilitare și colegii din Primărie să mai amânăm acest lucru deoarece au luat calcul înființarea unui teren de joacă pe fonduri europene prin GAL, dar nu știm când. Eu aș propune să facem acum, copiii se joacă în teren pentru câini cu ceva de doi ani, că este o cerere deosebită”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA Botoșani 

 

Primăria a anunțat recent că intenționează să investească anul acesta în obiecte noi de joacă pentru parcurile din municipiu.

download from google play download from apple store