Copiii au devenit mici actori în Săptămâna Educației Globale – FOTOGALERIE

În lumea contemporană, a vorbi despre tradiție ar părea că înseamnă a fi în urma societății, sau a promova lucruri perimate, ori a privi prea mult în trecut.

 

Trecem însă prea ușor cu vederea faptul că tradiția înseamnă o sumă de valori, o experiență comunitară, în mijlocul căreia ne naștem și de la care plecăm, chiar atunci când inovăm. Pentru că, așa cum remarcau, în estetică, G. Călinescu la noi și T.S. Eliot în America, raportul dintre tradiție și inovație înclină în favoarea celei dintâi.

 

Plecând de la această idee în Săptămâna Educației Globale, respectiv 13 - 17 noiembrie 2017  la Liceul “Demostene Botez” din Trusesti s-au desfășurat o serie de activități în cadrul proiectului ”Lumea mea depinde de noi – Tradiții – Inovație – Unitate – Piese din marele puzle“.

 

Elevii implicați au fost actori pentru câteva minute într-o mică scenetă ce atrage atenția asupra efectelor globalizării asupra lumii noastre, asupra valorilor și tradițiilor naționale. 

Îmbrăcați în costume tradiționale din mai multe zone ale Globului, elevii au lucrat împreună, metaforic, la construirea unei lumi mai bune a unei lumi perfecte, aprope perfecte, fiindcă întotdeuana este loc de mai bine. A venit fiecare cu bucățica lui de suflet, cu iscusința, cu talentul, cu moștenirea din moși strămoși.    

Împreună construim o lume mai bună.

 

”Pentru că indiferent cât de mult suntem dependenți de tehnologie, de inovație nu trebuie să ne uităm rădăcinile. Chiar dacă purtăm cu toții jeans, bem Coca Cola și mâncăm la fastfood, tot mai frumoase sunt iile noastre, tot mai bun e mustul proaspăt  toamnă și ce să mai vorbim de plăcintele poale în brîu făcute de bunici”,

Se arată în comunicatul de presă

 

Mai mult decât atât, ceea ce creem noi astăzi lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

Copii și-au dezvoltat astfel abilități de lucru în echipă: au învățat să respecte propria cultură dar și pe cea a altor popoare, au învațat că împreună e mai ușor să construiești lucruri mărețe.

Mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă desfășurarea activităților: Asociația Impact Trusesti, Asociația Colț de Rai - Shambhallah Sufletelor Libere, Filialei Botoșani a Uniunii Ucrainienilor din România și cadrelor didactice implicate în proiect.

(Comunicat de presă)

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store