Clubul UTA așteaptă cu sufletul la gură decizia Comisiei de Recurs cu privirea la suspendarea dictată pentru suporterii ei.
Arădenii ar trebui să joace până la finalul stagiunii fără susținători în tribunele arenei „Francisc Neuman”, fiindcă fani ai celor de la Dinamo și frații de la CSA Steaua ai galeriei arădene s-au bătut preț de 1 minut pe gazonul arenei „Arcul de Triumf” din București, înainte de ultima etapă a sezonului regular. Totodată, ambele grupări implicate au primit și o amendă record de 100 de mii de lei.
Până una alta, gruparea „roș-albă”, jucătorii UTA-ei au fost și în câteva școli din Arad pentru a promova meciul de vineri din Superligă, împotriva celor de la FC Botoșani. Micuții fani au fost entuziasmați să își vadă favoriții, cărora le-au promis ca îi vor încuraja din tribune. Conform, regulamentului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), stadionul va fi deschis doar pentru copiii sub 14 ani, cu însoțitor, potrivit sportarad.ro.
Totodată, Mircea Rednic și Cristian Mihai, cei care au prefațat întâlnirea cu „lanterna roșie” a SuperLigii, au fost însoțiți de patru dintre copiii care se pregătesc deja să o susțină pe UTA vineri, începând cu ora 17:30. Lângă antrenorul utist au luat loc Ariel și Andrei, care vor fi trup și suflet de Benga și colegii săi peste două zile.
Mircea Rednic, antrenor
„E o plăcere să fiu cu voi la conferința asta și vă aștept în număr cât mai mare la meciul de vineri. Baza e în voi, să ne susțineți. Umplem stadionul? (n.a. copiii au răspuns pozitiv). Bravo! Am mare bază în copilașii ăștia frumoși, să nu vă lăsați și țipați indiferent ce este, da? Noi revenim, de multe ori noi revenim, tot timpul revenim”
Apoi, experimentatul tehnician a recunoscut că echipa sa ar putea acuza absența galeriei și fanilor săi obișnuiți, dar încă mai speră ca Dumnezeu să facă o minune la…Comisia de Recurs, de mâine.
„La meciul Dinamo cu Petrolul, au fost copiii în tribune, dar nu e același lucru. Iar la Arad e o atmosferă foarte bună, suporterii împing echipa și chiar aveam nevoie. Acum, nu știu, să ne rugăm la Dumnezeu și azi și mâine și deseară, toată noaptea și să vedem poate avem o surpriză.
Au fost foarte multe mesaje din partea oamenilor de fotbal. Ok, s-a greșit, să plătească cine a greșit, dar cu limite. Adică să nu stricăm ceea ce-i frumos, spectacolul îl fac și echipele, dar și suporterii. La Rapid și la Dinamo e o atmosferă foarte bună pe care suporterii o creează și e bine. Și e bine pentru gazde, dar și pentru oaspeți, altfel joci când e o atmosferă de fotbal.
Nu am alte semnale, nu suntem noi așa puternici, dar eu știu că trebuie să fim realiști. Eu cred că deciziile au fost cam foarte severe la ceea ce s-a întâmplat acolo. Adică și etape de suspendare și amendă foarte mare, nu cred că a mai fost o amendă așa de mare în liga noastră”
Meciul dintre FC Botoșani și UTA Arad va avea loc vineri, 5 aprilie de la ora 17:30, pe stadionul Francisc Neuman.