Copii sărmani din Botoșani au văzut pentru prima oară un film la cinema: ”Pentru acești micuți este ceva extraordinar”

Aproximativ 50 de copii din familii cu situații precare din municipiul Botoșani au vizionat, pe parcursul acestui an, în fiecare lună, câte un film 3D, gratuit, în cadrul unui parteneriat între Asociația Il Girotondo și CineGrand Botoșani.

 

Aceștia au vârste între trei și șapte ani și nu au avut niciodată posibilitatea să vadă un film la cinema. Extrem de entuziasmați și nerăbdători, cei mici s-au gândit întreaga lună la filmul pe care urmau să îl vizioneze, joi, la CineGrand, respectiv „Coconut micul dragon”. La final, micuții au mulțumit în cor directorului CineGrand, Ionuț Hrițcu, pentru că a făcut posibil acest lucru. Parteneriatul dintre CineGrand și Il Girotondo s-a încheiat joi, 10 decembrie 2015. Asistentul social Daniela Honciuc, care i-a însoțit pe copii, a declarat: ”Poate vizionarea unui film la cinema este un lucru normal pentru mulți copii din Botoșani, dar pentru acești micuți este ceva extraordinar. Niciunul dintre ei nu a văzut niciodată nici măcar cum arată o sală de cinema până la colaborarea dintre CineGrand și Asociația Il Girotondo. Le mulțumim celor de la CineGrand că au răspuns pozitiv acestei colaborări și sperăm să păstrăm această relație și în anul ce urmează„.
CITEȘTE: Copii de la grădinițe sociale din Botoșani, ”călătorie” în fascinanta lume a animațiilor la Cine Grand