Control prefectural şi ameninţări cu ANI pentru declaraţiile de avere ale directorilor

 

Prefectura, la ordinul expres al lui Cristian Roman, a declanşat o acţiune de verificare a modului în care conducerile serviciilor publice deconcentrate se achită de obligaţiile legale privitoare la declaraţiile de avere.
Miercuri 15 iunie a expirat termenul până la care directorii trebuiau să şi le completeze din nou, iar primul reprezentant al Guvernului în judeţ vrea să vadă dacă aceştia respectă prevederile. Asta mai ales că la şedinţa Colegiului Prefectural din luna mai s-a demonstrat “în direct” că unii şefi nu şi-au făcut publice averile, invocând faptul că site-urile ar fi virusate sau că documentele nu s-au scanat pentru a putea fi postate pe paginile web ale instituţiilor. “Am dispus deja un control, cu termen data de 1 iulie. Le voi solicita eu toate declaraţiile de avere şi o să verificăm şi ce site-uri funcţionează”, a afirmat Cristian Roman. Acesta a subliniat că obligaţia directorilor este să îşi şi facă publice declaraţiile pe site-uri, nu doar să le completeze şi că, acolo unde va sesiza că este încălcată legea, va sesiza personal Agenţia Naţională de Integritate, aşa cum a promis la amintita întrunire a Colegiului Prefectural.