Controale pe drumurile înfundate, un șef de la Județ lansează promisiuni – FOTOGALERIE

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat astăzi o serie de vizite de lucru pe tronsoanele de drumuri județene pe care vremea nefavorabilă din ultimele zile a făcut cele mai multe probleme.

 

Vizitele au vizat verificarea lucrărilor de deszăpezire și gradul lor de practicabilitate.


Astfel, vicepreședintele Birta a parcurs traseele de la Gulioaia - Dângeni – Brăteni, Dângeni – Hănești, Hănești – Borolea – Manoleasa, constatând că acestea au fost deschise circulației pe ambele sensuri de mers.

 

„Sunt foarte mulțumit de modul în care au acționat cei de la Direcția de Drumuri și Poduri în aceste situații dificile. Atât oamenii de acolo, cât și toate utilajele au fost scoase în teren și lucrează fără întrerupere de câteva zeci de ore. Deși mai sunt unele probleme pe anumite tronsoane, am încredere ca începând cu această noapte toate drumurile vor fi deschise circulației rutiere. Eu voi continua să monitorizez situația din teren, drept pentru care, în această seară mă voi deplasa pe DJ 293 Dorohoi – Dumeni – Havârna – Mileanca – Coțușca pentru a mă asigura ca lucrurile merg așa cum am dispus”, a declarat vicepreședintele Dorin Birta.

 

Începând de mâine, utilajele vor acționa pentru lărgirea căilor de rulare, pentru ca noile precipitații și intensificări ale vântului, anunțate pentru ziua de miercuri, să nu pună în pericol starea drumurilor.