Taximetriștii sunt verificați în această perioadă de către angajații unei instituții de la Botoșani.
Angajații Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) desfășoară în perioada 2 -20 septembrie 2019 o acțiune de verificare privind legalitatea taximetrelor din cadrul aparatelor de taxat.
Potrivit șefului SJML, Vasile Trofinov, până în prezent controlul s-a efectuat la 43 de taximetre din municipiile Botoșani Și Dorohoi.
Acesta susține că nu au fost descoperite nereguli la taximetrele verificate. Însă unii taximetriști „fug” de controale. Șeful SJML susține că aceștia se anunță între ei și în momentul când se fac controale toți sunt plecați pe traseu. Asta s-a întâmplat de exemplu la Dorohoi.
Vasile Trofinov a dezvăluit acest lucru în cadrul ședinței Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor.
În astfel de cazuri se poate apela și la ajutorul polițiștilor fiind semnat un protocol în acest sens pentru ca toți taximetriștii să rămână în stație în momentul când se fac verificările.
Până acum însă nu s-a solicitat ajutorul polițiștilor, probleme în rândul taximetriștilor fiind în special în orașele mari ale țării.
„În Botoșani putem circula în siguranța, dar trebuie să fim mai atenți și vigilenți.”,
Vasile Trofinov, șef SJML
Aceste verificări se fac în toate orașele ale țării, fiind o tematică de control la nivel național.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: