Controale la grătarele botoșănenilor de 1 Mai - GALERIE FOTO

 

Botoșănenii care au ieșit de 1 Mai la un grătar în  versantul de la Pacea au avut parte de „musafiri surpriză” la masă. Aceştia nu au luat însă loc pe pătură pentru a se delecta cu câte un mic ci, le-au înmânat pliante informative cu privire la prevederile noii legi a picnicului intrată în vigoare în acest an.

Comisarii de la Garda de Mediu împreună cu un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au efectuat o serie de verificări în zonele de agrement unde populaţia iese pentru a face grătare. Controalele au fost derulate în perioada 28 aprilie – 1 mai, fiind soldate în special cu avertismente. „Am verificat toate zonele de agrement considerate pentru locuitorii judeţului Botoşani, zone de picnic. Unităţile administrativ teritoriale au obligaţia de a inventaria toate amplasamentele care au ca destinaţie zone de picnic şi cât se poate de repede până la aplicarea normelor tehnice să amenajeze grătarele în vederea folosirii acestora de către cetăţeni”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. Pe toată perioada verificărilor au fost înmânate pliante împreună cu jandarmii şi Poliţia pentru cunoaşterea legii şi a riscurilor la care se expun în cazul nerespectării normativului.
Până în prezent au fost aplicate doar avertismente deşi legea prevede sancţiuni  cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. Avertismentele au fost date pentru folosirea nejudicioasă a grătarelor sau pentru utilizarea acestora ca urmare a unor reclamaţii în afara zonelor neamenajate. „De exemplu la Baisa a fost o reclamaţie deşi există zonă amenajată unii cetăţeni au folosit zona alăturată celei amenajate, fapt pentru care comisarii s-au deplasat la faţa locului şi au atenţionat participanţii la picnic”, a mai spus Rodica Zelincă. Controale au mai fost efectuate în zona de la Mânăstirea Vorona unde există o locaţie pentru grătare, terenul fiind utilizat de botoşăneni care au avut grătare cu picior, la Lacul cu Nuferi sau în zona Lebăda.

Şi de 1 Mai comisarii şi jandarmii au fost la datorie şi au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în zona Pacea. Acolo oamenilor care se aflau la iarbă verde li s-au înmânat pliante şi li s-a pus în vedere riscurile la care se supun în cazul în care nu respectă legea prin folosirea grătarului în mod nelegal sau aruncarea gunoiului pe spaţiul verde. Unii dintre botoşănenii aflaţi la picnic s-au conformat şi au primit sfaturile în timp ce alţii, s-au arătat nemulţumiţi de faptul că au fost deranjaţi de oamenii legii şi au aruncat o serie de replici acide însă s-au liniştit la vederea jandarmilor.