CONTROALE în stațiile CFR din Botoșani: ZECI de sancțiuni în cadrul acțiunii Clean Stations

Polițiștii au acționat astăzi în stațiile CFR din Botoșani, aplicând sancțiuni de mii de lei.

 

Acțiunea s-a desfășurat sub numele "Clean Stations", în cadrul acesteia fiind verificate 6 stații CFR de pe raza județului Botoșani.

 

Cu ocazia acțiunii, polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Botoșani au legitimat 21 de persoane și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.500 de lei.

 

De asemenea, cu ocazia desfășurării activităților specifice în zona gărilor, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică, au controlat 24 de autovehicule și au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 5.500 de lei.

 

Amintim că, în această dimineaţă, Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a desfășurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în zona staţiilor CFR, acțiunea purtând denumirea Clean Stations.

 

S-a avut în vedere depistarea călătorilor frauduloşi, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerşetorie şi comerţ ambulant precum şi descurajarea oricăror fapte ilegale. În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi, poliţişti locali şi polițiști de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store