Controale fluente ale polițiștilor de frontieră pregătite pentru Sărbătorile Pascale

Se vor dispune măsuri suplimentare la toate punctele de trecere deschise traficului internațional.

 

La nivelul structurilor Poliției de Frontieră din județul Botoșani au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ şi eficient în toate punctele deschise traficului internațional și pentru a se întări dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat. 

 

Dacă situația o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

 

Pentru a evita aglomerația în punctele de trecere se recomandă consultarea aplicației Trafic online, disponibilă pe pagina de internet a instituției în care sunt actualizați, în permanență, timpii de așteptare la controlul de frontieră.

 

(Foto: Poliția de Frontieră Română)