Controale de amploare în sute de clădiri: Sunt coordonate de „polițiștii administrativi” ai Prefecturii

Timp de aproximativ două săptămâni de zile județul Botoșani va fi colindat de mai multe comisii de control comandate de prefect.

 

Au fost constituite trei comisii formate din reprezentanți de la trei instituții, respectiv Inspectoratul Școlar Județean, Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

 

Se vor verifica mai ales școlile care în anii trecuți nu au avut autorizație sanitară de funcționare.

 

Și nu numai.

 

„Cele trei comisii vor verifica stadiul de pregătire al unităților de învățământ pentru anul școlar 2018 – 2019. Activitatea celor trei comisii va fi coordonată de corpul de control din cadrul Instituției Prefectului și se va desfășura în perioada 8 – 22 august, urmând ca până la data de 27 august să prezinte raportul final”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Raportul final va fi întocmit pe baza fișelor tehnice constatatoare din fiecare unitate școlară, în care sunt evidențiate toate deficiențele, măsurile impuse și termenele de remediere.

 

În județul Botoșani sunt înregistrate peste 120 de unități școlare cu personalitate juridică cărora le sunt arondate 370 unități fără personalitate juridică.

Rezultatele controalelor vor fi prezentate în Colegiul Prefectural aferent lunii august.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store