Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) începe controale la Botoșani pe întreg lanțul alimentar al produselor specifice sărbătorilor pascale, respectiv carne de miel dar și porc sau ouă.
Verificările vor începe de săptămâna viitoare.
Ovidiu Airimițoaie, director executiv adjunct DSVSA
„Suntem încă sub amenințarea pestei porcine africane la modul cum circulă atât animalele vii cât și carnea provenită de la aceste animale. De asemenea, avem în vedere desfacerea produselor lactate, a ouălor, în sensul că acestea trebuie să provină din centrul de colectare unde putem garanta, fiind sub supraveghere sanitar veterinară, faptul că sunt proaspete, bune de consum”,
Controalele vor viza întreg circuitul alimentar de la producător, la unitățile de depozitare, desfacere, transport și până la raft.
„Ovidiu Airimițoaie, director executiv adjunct DSVSA
Tot ce apare pe masa consumatorului trebuie să fie controlat, verificat sanitar veterinar în sensul că mieii care ajung la vânzare trebuie să fie sacrificați în unități autorizate sanitar veterinar, în abatoare care prestează astfel de activități de sacrificare. După care proprietarul poate comercializa produsul într-un spațiu sanitar veterinar”,
În perioada premergătoare unor sărbători se resimte o tendință de încărcare a mărfurilor expuse spre comercializare. Iar asta în unele cazuri înseamnă abateri de la regimul termic al produselor alimentare: „suntem în teren și verificăm să fie respectat un termen de valabilitate, este valabil atât timp cât se respectă temperatura de păstrare și de comercializare”, a completat șeful DSVSA.
Inspectorii DSVSA vor asigura permanența la nivelul laboratorului sanitar veterinar Botoșani dar și în piețele agroalimentare din Săveni, Dorohoi, Darabani și cele două din municipiul Botoșani.
În aceste zone vor fi preluate sesizări de la cetățeni și totodată vor fi efectuate și verificări ale produselor expuse spre comercializare.