Controale cu Poliția la grădinițe, centre de zi și unități after-school

Verificările urmează a fi efectuate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Vor fi vizate unitățile adresate preșcolarilor, prefectul Sorin Cornilă interesându-se de acest subiect în cadrul țedinței privitoare la siguranța școlară.

 

„Mai erau discuții, din câte știu eu la un moment dat, despre situația acelor grădinițe, centre de zi, că de fapt de aici a plecat discuția, dacă îmi aduc eu bine aminte. E pe partea de prevenire pentru grădinițe și centrele de zi, centrele after school. Da, este o activitate în documentare la nivelul IPJ Botosani, pentru siguranța preșcolarilor”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

Șeful Poliției Botoșani a confirmat că există o acțiune în lucru care urmează a fi efectuată iar la final comunicate rezultatele.

 

„De asta este o activitate în derulare la nivelul IPJ Botoșani pentru siguranța preșcolarilor. De asta, este o activitate care, poate nu este de actualitate în discuția de astăzi, dar o vom documenta și vom reveni cu această temă într-o discuție viitoare”,

Tudor Costîn, inspector șef IPJ Botoșani

 

În principal vor fi verificate modalitățile de autorizare și avizare a acestor unități preșcolare.

 

Rezultatele urmează a fi făcute publice într-o ședință care va fi convocată de prefectul Sorin Cornilă la o dată ulterioară.