Polițiștii botoșăneni și Garda Forestieră Suceava acționează pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic.
Miercuri, 14 iunie 2023, în intervalul orar 9:00 - 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu Garda Forestieră Suceava, Ocolul Silvic Botoșani și Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul silvic, pe raza municipiului Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de autovehicule și 2 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.000 de lei.
Totodată, a fost confiscat un metru cub de matarial lemnos, în valoare de peste 2.000 de lei și a fost constatată o infracțiune.