Anunțul a fost făcut de către angajații Penitenciarului din Botoșani.
Vechi clădiri care cândva au adus utilitate instituției vor face loc unora noi și moderne ce vor alcătui Complexul Corecțional, proiect care, dintr-un deziderat a ajuns astăzi să se materializeze.
Format din pavilion de deținere cu o capacitate de 320 de locuri de cazare și spații destinate activităților de autogospodărire, precum și un centru multifuncțional pentru Serviciul de Probațiune Botoșani, Complexul își propune atât crearea unor spații de deținere la standarde europene, cât și facilități pentru formarea deprinderilor de viață independentă de către persoanele custodiate aflate în perioada premergătoare liberării și care se pregătesc astfel pentru revenirea în societate.
Anunțul lansat pentru achiziția publică de lucrări și construcții a adus alături de Penitenciar pe reprezentanții ABC CON INTERNATIONAL, care au răspuns prezent și s-au angajat să transforme visul Penitenciarului din Botoșani în realitate prin finalizarea investiției estimată la o valoare de 30 de milioane de lei + TVA într-un termen de 24 de luni.
Ieri aceștia au semnat contractul de lucrări pentru execuția investiției ,,Complex Corecțional’’ de la Penitenciarul Botoșani, au bătut palma, iar de astăzi încep pregătirile predării amplasamentului către constructor.
,,Pășim încrezători în experiența și capacitatea tehnică și logistică a partenerilor noștri contractuali și vă invităm să urmărim împreună evoluția lucrărilor, atât în cadrul complexului corecțional, cât și în cadrul celuilalt proiect de infrastructură aflat deja în derulare, obiective de o importanță majoră pentru sistemul penitenciar românesc. ‘’,
au transmis pe pagina lor de socializare angajații Penitenciarului.