Noi detalii despre acuzaţiile care i se aduc preşedintelui PSD Satu Mare. Procurorii spun că Mircea Govor a ajutat un patron din Botoşani să obţină de la stat contracte de peste o sută de milioane de lei. Şi nu prin negocieri de afaceri, ci prin şantaj şi ameninţare, potrivit Digi24.
Vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, a intrat în atenţia procurorilor DNA în 2015, când a fost audiat, reţinut şi apoi chiar arestat pentru mai multe fapte de corupţie. Una dintre acuzaţiile pe care procurorii DNA i le-au adus liderului PSD Satu Mare a fost că a recurs la şantaj pentru a favoriza firma Tehnic Asist Botoşani, administrată de omul de afaceri Mirel Vlas.
„Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influenţa pe care o avea la o publicaţie locală, ar fi ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că vor apărea mai multe articole compromiţătoare. În continuare, Mircea Govor i-ar fi precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea suspectului Mirel Vlas să câştige mai multe licitaţii publice în derulare”, a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA. Tehnic Asist a încheiat, de altfel, 12 contracte cu Consiliul Judeţean Satu Mare, în valoare totală de peste 100 de milioane de lei, în urma unor licitaţii desfăşurate între 2007 şi 2015. Cel mai importat este cel de modernizare a celor 18 loturi de drumuri judeţene.
Contracte bănoase cu CJ Satu Mare:
- Modernizarea unor drumuri judeţene pe raza judeţului Satu Mare - Valoare: 52.806.528 lei
- Modernizare drum de ocolire zona de sud DJ194 - Valoare: 22.881.107 lei
- Restabilirea conexiunii rutiere dintre Sanislău şi Ömboly - Valoare: 5.659.419 euro
- Lucrări de realizare a unei piste transfrontaliere - Valoare: 7 milioane de lei
- Întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene 2014-2018 - Valoare: 27.606.796 lei
Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare consideră că acuzaţiile procurorilor DNA nu afectează imaginea instituţiei.
„Nu am citit nicăieri acolo de activităţi pe care domnul preşedinte le-a avut la Consiliul Judeţean”, spune Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare.
Administratorul firmei Tehnic Asist este urmărit penal de DNA în cazul Mircea Govor, alături de senatorul Valer Marian şi de prefectul de Satu Mare, Eugeniu Avram. Chiar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a fost chemat în calitate de martor la Oradea în dosarul Govor. Instituţia pe care o conduce se pregăteşte acum de cea mai mare licitaţie din istorie: aproape 100 de milioane de euro, pe următorii patru ani, pentru întreţinerea drumurilor din judeţul Satu Mare.
CLICK ȘI VEZI VIDEO
CITEȘTE ȘI: Contraatac la sânge în dosarul de la Satu Mare cu Tehnic Asist, se lasă cu plângere la CSM