Contrabandist adus la Botoșani: Va sta la pușcărie aproape 7 ani după ce a pus DNA-ul pe urmele unor polițiști

Bărbatul nu e prima dată după gratii. El a mai fost condamnat anterior pentru mutilarea unui rival căruia i-a tăiat un deget, pentru o datorie.

 

Vasile Coroamă, zis ”Tomuța”, de 51 de ani, a fost săltat miercuri de la domiciliul său din Vicovu de Jos și adus la Penitenciarul Botoșani.

 

Bărbatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 11 luni şi 10 zile de închisoare, din care însă o parte importantă este deja executată. Decizia a fost luată inițial de Judecătoria Rădăuți și ulterior menținută de Curtea de Apel Suceava, scrie Monitorul de Suceava.

 

„Tomuţa” a mai fost condamnat anterior pentru mutilarea unui rival căruia i-a tăiat un deget, pentru o datorie.

 

De data aceasta, inculpatul are de acoperit un prejudiciu de peste 60.000 de lei, calculat din activitatea de contrabandă, din care a achitat 20.000 de lei.

 

Acesta are impus sechestru pe casă, până la recuperarea întregii sume.

 

 

A acuzat poliţişti de contrabandă

 

Noua condamnare a lui „Tomuţa” este legată de un dosar vechi şi complex din decembrie 2014. Dosarul i-a privit iniţial pe comisarul-şef Cristian Macsim, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, dar şi pe poliţiştii Marius Ciotău, Ilie Pîrghie şi Constantin Chichiriţă, toţi de la Secţia 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, județul Suceava.

 

Pe 22 decembrie 2014, mai multe echipe coordonate de un procuror DNA Suceava au descins la mai multe locuinţe, scrie sursa citată. Dacă în cazul lui Cristian Macsim şi al celor trei poliţişti s-a început urmărirea penală, o parte dintre ei fiind şi reţinuţi, nu la fel s-a întâmplat şi cu Vasile Coroamă. După ce a aflat de soluția instanțelor de judecată, comisarul-șef Marius Ciotău a precizat că în final s-a făcut dreptate.

 

Toţi poliţiştii au fost declaraţi apoi nevinovaţi, chiar de procurori, într-un dosar al DNA Suceava care a fost un mare fiasco. Practic, poliţiştii au fost târâţi într-o anchetă în baza declaraţiilor unor indivizi certaţi cu legea, care s-au dovedit nefondate.

 

 

O anchetă care a stat ani de zile pe loc

 

La locuinţa lui Coroamă, la percheziţia efectuată în aceeași zi de 22 decembrie 2014, s-au găsit peste 5.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Deşi era evident că bunurile nu puteau fi aduse legal şi erau din contrabandă, împotriva lui „Tomuţa” nu s-a luat nici o măsură, nu s-a început nici măcar urmărirea penală.

 

Dosarul a ajuns în instanţă abia în 2019, inculpatul fiind trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store