Contrabanda cu ţigări ascunse în bara de protecţie a maşinii

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un cetăţean moldovean care transporta cu autoturismul personal 26.000 ţigarete, timbrate R. Moldova. Cadrele IJPF au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, a autoturismului, iar persoana în cauză s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală.

Vineri, echipajul format din poliţişti de frontieră botoşăneni şi poliţişti a oprit pentru control, în localitatea Stînca, un autoturism Mazda, înmatriculat în R. Moldova, condus de Irina S., de 27 de ani, cetăţean moldovean. La controlul vehiculului s-a constatat că în bara de protecţie spate, sub scutul protector al rezervorului şi în bordul autoturismului, sunt ascunse mai multe pachete de ţigări. În urma inventarierii, au fost găsite 26.000 de ţigarete, marca Plugaru, timbrate R. Moldova. În timpul cercetărilor, femeia a declarat că intenţiona să comercializeze ţigările în piaţa din Botoşani. Ţigările, în valoare de 11.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 21.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Stînca. Pe numele Irinei S. s-au întocmit acte premergatoare începerii urmăririi penale, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, competent în soluţionarea cauzei.