Conţac : “Eu nu l-am iubit pe Băsescu”

 

Constantin Contac afara“Voi ştiţi că eu nu l-am iubit pe Băsescu, dar cînd trebuie să alegi dintre toţi răii pe cel mai bun, el îi cel mai bun”, a declarat Constantin Conţac. Fostul preşedinte al PSD Botoşani susţine că, în ciuda criticilor, nu puţine, pe care i le-a adus de-a lungul vremii actualului şef al statului, acesta este totuşi cea mai bună soluţie pentru România în momentul de faţă. Ca atare, votează şi pentru reducerea numărului de parlamentari. „Sînteţi de acord că Parlamentul este o batjocură? Eu nu vreau să spun că reducem că i-a venit la unul hachiţa să reducă parlamentarii. Faceţi o analiză şi vedeţi cît au fost prezenţi timp de 20 de ani în Parlament, 50%? Cu astfel de oameni care nu finalizează niciodată nimic nu se poate merge”, crede ex-preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta a mai arătat că diminuarea senatorilor şi deputaţilor ar trebui realizată şi din considerente economice întrucît, susţine el, cu banii economisiţi s-ar asigura salariul minim pe economie timp de patru ani la 8.000 de oameni.