Conţac asfaltează judeţul cu baronul Dragnea de PSD

 

Două dintre cele mai mari lucrări de investiţii în infrastructură ale judeţului sînt puse în practică, cel puţin pe hîrtie, de o asociere în care un rol important îl joacă numărul 2 din PSD la nivel naţional. Este vorba de Liviu Dragnea, secretarul general al social-democraţilor, care se află în spatele unei afaceri de 5 milioane de euro cu Consiliul Judeţean Botoşani. intrare Transporturi AutoLucrări de 20 de milioane lei fără TVA Anul trecut, pe fondul apropierii fostului lider judeţean al PSD de Traian Băsescu, firma SC Transporturi Auto SA pe care o controlează a cîştigat două licitaţii de anvergură organizate de Consiliul Judeţean. Este vorba mai întîi de modernizarea DJ 294 Mihălăşeni – DN 24 C, km 22 + 100 – 29 + 160, lucrare pentru care contractul a fost încheiat pe 24 septembrie şi care are o valoare de 8,6 milioane de euro. Iniţial obiectivul a revenit societăţii Tehnic Asist, numai că Transporturi Auto a contestat rezultatul, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a dat dreptate. A doua lucrare vizează modernizarea celebrului drum Vorona – Vorona Mare – Joldeşti – limită judeţ Suceava distrus de camioane. Iniţial Transporturi Auto a pierdut licitaţia, a formulat plîngere la CNSC, aceasta a dispus reevaluarea ofertelor, firma controlată de Constantin Conţac a fost apoi declarată cîştigătoare de CJ, noul rezultatul a fost contestat în instanţă şi după luni de procese i s-a încredinţat lucrarea de 11,5 milioane de lei.Asociere cu o firmă de la celălalt capăt al ţăriiPrima lucrare este efectuată din fonduri de post aderare şi a început deja, iar cea de a doua din bugetul CJ, căreia anul trecut instituţia i-a alocat 1 milion de lei. Interesant este însă faptul că pentru ambele lucrări Transporturi Auto s-a asociat cu o firmă provenită tocmai din celălalt capăt al ţării, de la Alexandria, judeţul Teleorman. Este vorba de SC Tel Drum SA. Cine este însă această firmă? Oficial este o societate privată ca oricare alta. În realitate însă ea este controlată de secretarul general al PSD Liviu Dragnea, care este şi preşedintele al Consiliului Judeţean Teleorman.Tel Drum, privatizată dubios de baronul Dragnea, firmă de drumuri cu post TVSocietatea Comercială Tel Drum SA Teleorman provine din fosta Direcţie Judeţeană de Drumuri şi Poduri din subordinea CJ Teleorman. În 2001, pe cînd Dragnea era deja preşedintele CJ ea a fost privatizată. Atunci acţiunile societăţii erau cotate la 25.000 de lei bucata, dar evaluatorul a recomandat să fie vîndute la numai 6.369 de lei, lucru care s-a şi întîmplat. Liviu Dragnea 2Astfel s-a ajuns ca firma să fie tranzacţionată cu numai 4 miliarde de lei vechi. Cel care a cumpărat-o a fost Marian Fişcuci, prieten din copilărie cu Liviu Dragnea. Presa din Teleorman relatează că în 2008 şi 2009, societatea s-ar afla printre cele mai profitabile din ţară în lucrări de construcţie şi reabilitate a drumurilor. Explicaţia? O mulţime dintre lucrările CJ Teleorman sînt executate de Tel Drum. Numai în 2007 şi 2008 ea a cîştigat de la CJ Teleorman 25 de lucrări în valoare totală de peste 14 milioane de lei. Firma deţine un adevărat imperiu în Teleorman. Ea are în proprietate două posturi radio în Turnu Măgurele (oraş în care Dragnea a debutat în politcă în anii ’90 ca ales local) şi o televiziune, Media ATV Alexandria, astfel încît o bună parte a presei locale este controlată de Dragnea. Aceeaşi firmă, oficial de reparat drumuri, deţine spaţii comerciale în judeţ, două autoserviri şi a închiriat restaurantul hotelului „Turris” din Turnu Măgurele, al cărui acţionar majoritar este ... Liviu Dragnea.La Suceava aceeaşi poveste Cele două firme lucrează şi la Suceava. În noiembrie au demarat lucrările de modernizare a drumului Salcea – Vereşti - Roşcani, investiţie finanţată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Lucrările sunt realizate de Transporturi Auto şi Tel Drum, iar investiţia trece de 3 milioane de euro. „Am dat startul acum la un proiect care înseamnă 18,3 kilometri de drum judeţean care era într-o stare jalnică şi care leagă localităţile Salcea – Vereşti – Roşcani – Liteni. Iar odată finalizată modernizarea acestui drum se va rezolva problema accesului către drumul Botoşani - Suceava şi către Aeroport”, spunea Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava la data începerii lucrărilor.Ajutor din Alexandria pentru Transporturi AutoDe ce a trebuit să apeleze firma controlată de fostul preşedinte al CJ Botoşani la o societate provenită tocmai din Teleorman este un mister. Culmea, răspunsul l-am putea afla de la ... Suceava. Aici Transporturi Auto a intrat în conflict cu SC Drumuri şi Poduri SA firmă la care CJ Suceava încă este acţionar principal. Într-un drept la replică trimis de această firmă unui ziar local, printre altele, se arată : Constantin Contac (Medium)„De fapt, şi la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Suceava nu au îndeplinit condiţiile de calificare singuri şi s-au asociat cu SC Tel Drum SA din Alexandria”. Cu alte cuvinte, firma controlată de baronul Dragnea ar fi fost folosită pentru îndelinirea unor criterii legate de licitaţii şi nu pentru efectuarea propriu-zisă a lucrărilor. De altfel, este greu de crezut că o firmă aflată la 610 kilometri de Botoşani s-ar apuca asfaltat în nordul Moldovei şi ar obţine şi profit dintr-o asemenea activitate. Fostul şef judeţean al PSD respinge vreun ajutor din afara judeţului în adjudecarea lucrărilor. „Tot ce am cîştigat, am cîştigat după un război de luni de zile. Pentru Vorona am fost cel mai bun la licitaţie şi am cîştigat după cinci luni de zile. M-am judecat şi am cîştigat, mi l-a dat Tribunalul”, a declarat Constantin Conţac, acţionar Transporturi Auto. Şi CJ-ul cotizează la jucăria baronului de TeleormanIronia sorţii, CJ Botoşani dă şi direct bani unei alte unităţi controlate de Liviu Dragnea. Săptămîna trecută, la iniţiativa preşedintelui CJ Botoşani s-a adoptat un proiect de hotărîre privind plata de către instituţie a cotizaţiei anuale la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Este vorba de nici mai mult, nici mai puţin de 67.230 lei, sumă care s-a stabilit în funcţie de populaţie, fiind egală cu 0,15 lei/locuitor al judeţului. CJ BotosaniPotrivit statutului, UNCJR îşi propune “înfăptuirea principiilor autonomiei şi descentralizării serviciilor publice în organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale, promovarea cooperării regionale şi interregionale, colaborării cu celelalte structuri associative ale organelor administraţiei publice locale existente în România”. În realitate însă, UNCJR este un organism controlat de capii PSD-ului. Ea îl are ca preşedinte pe nimeni altul decît Liviu Dragnea, iar ca prim-vicepreşedinte pe Nicuşor Constantinescu, preşedintele social-democrat al CJ Constanţa, unul dintre apropiaţii primarului de Constanţa Radu Mazăre. „Este un organism a cărui utilitate încă nu am văzut-o”, a recunoscut Mihai Ţâbuleac la amintita şedinţă a CJ, subliniind la rîndul său că UNCJR este serios politizat.Intră în joc şi fostul viceprimar Eram Pe lîngă Tel Drum, firma fostul lider judeţean al social-democraţilor s-a asociat şi cu o alta, condusă de un liberal. Pentru drumul de la Vorona contractul a fost încheiat şi cu Nord Proiect, firmă botoşăneană la care director este consilierul municipal liberal Romulus Eram, fost viceprimar în mandatele 1996 – 2000 şi 2004 – 2008. De altfel, aceasta nu este singura lucrare la care Nord Proiect s-a asociat cu Transporturi Auto şi la alte licitaţii firmele participînd împreună.Sergiu BĂLĂŞCĂU