Consumul la apă, facturat şi în funcţie de numărul de persoane

 

Operatorul regional de apă SC Nova Apaserv SA Botoşani anunţă printr-un comunicat că de marţi va aplica „Metodologia de pentru  defalcarea  si  facturarea cantităţilor  de  apă  potabilă  în  condominii” (scări de bloc) aprobată printr-o decizie adoptată pe 2 februarie de consiliul de administraţie al societăţii.
Conform reprezentanţilor societăţii, aceasta respectă cerinţele legale cuprinse în „Regulamentul Consolidat al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare” avizat de Consiliul Judetean şi aprobat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua” Botoşani potrivit cărora cantitatea de apă facturată fiecărui proprietar/chiriaş este sumă între cota parte din consumul comun şi cel individual de apă;  cota parte fiind determinată în funcţie de numărul de persoane care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea în tronsonul/scara racordată la contorul de branşament. Modificarea numărului de persoane în baza de date se va efectua numai pe baza unui document de confirmare emis de asociaţia de proprietari, sau tabel nominal semnat de 3 – 4 vecini de apartament, acolo unde nu există asociaţie.