Constănţean mort între Darabani şi Păltiniş într-un accident rutier

 

Un constănţean de 30 de ani şi-a găsit sfârşitul pe data de 8 august după ce a fost implicat într-un accident rutier. În data menţionată, în jurul orei 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi  prin intermediul apelului unic de urgenţă  112, despre faptul că, pe  DN29 A,  între localităţile Păltiniș şi Darabani s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Deplasându-se la faţa locului, echipa operativă a stabilit că A. Gelu, de 39 ani, din comuna Lumina, judeţul Constanța, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe DN 29 A, intr-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare, a pătruns pe criblura de pe marginea drumului şi a pierdut controlul autoturismului, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se într-un șanț. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi avarierea autoturismului.
În momentul producerii accidentului, în autoturism, se mai afla şi A. Ioan Remus, de 30 ani, din comuna Păltiniș, judeţul Botoșani, care nu a suferit vătămări corporale. Cauza urmează a fi soluţionată procedural.