Consiliul Local din Santa Mare riscă dizolvarea

 

Consiliul Local din Santa Mare riscă dizolvarea. Şi asta din cauza secretarului Primăriei în persoana lui Ion Timofte care nu şi-ar duce la îndeplinire atribuţiunile de serviciu, conform legii. Neregulile au fost depistate de Instituţia Prefectului care acordă avize ale hotărîrilor adoptate în cadrul şedinţelor de Consiliu Local în rîndul unităţilor administrativ teritoriale. Mai mult, nici primarul comunei pare să nu ia atitudine în privinţa secretarului Primăriei pe motiv că „i-ar fi fost profesor”.  „Unul din controalele de la Santa Mare, noi aveam cunoştinţă că secretarul nu îşi face datoria, este de două ori chemat în fata comisiei de disciplină a funcţionarilor publici secretari din unităţile administrativ teritoriale. Am constatat practic că acea comunitate nu beneficiază de serviciile celor care au fost aleşi. Practic de trei luni de zile, deşi ei susţin că s-au ţinut şedinţe le lipsesc o mulţime de documente care să dovedească acest lucru. Şi asta este în principal fie din incompetenţă, fie din delăsare, fie din neştiinţa secretarului comunei”, a declarat Cristian Roman. Prefectul susţine că, dintr-un număr de opt hotărîri de Consiliu Local discutate în lunile mai-iunie doar trei sunt redactate şi doar una este semnată de preşedintele şedinţei, ele fiind contrasemnate de secretar. De asemenea, nu există hotărîre de CL care să stabilească preşedintele de şedinţă, cum se procedează în astfel de cazuri. „Suntem puşi în situaţia de a cere dizolvarea Consiliului Local din Santa Mare, ceea ce este un lucru care nouă nu ne convine. Din cauza acestui secretar. Ieri am trimis o altă comisie formată din doi jurişti foarte bine pregătiţi, ia-m adunat pe toţi acolo, inclusiv majoritatea din CL, au fost speriaţi, nu au ştiut să se poate întîmpla acest lucru şi această comisie trimisă de mine în afara constatărilor făcute la controlul de fond a propus nişte lucruri, inclusiv analizarea procedurii de dizolvare a CL”, a mai spus Cristian Roman. Cristian Roman a acordat un termen de două săptămîni de zile pentru intrarea în legalitate, fie prin înlăturarea secretarului din Primărie, fie prin demararea procedurilor de dizolvare a Consiliului Local din Santa Mare. O astfel de situaţie a mai fost înregistrată în 2005 cînd Instituţia Prefectului a solicitat dizolvarea Consiliului Local din Albeşti, solicitare care nu a avut o finalitate favorabilă Prefecturii.