Consiliul Județean continuă ”uriașele investiții”: încă două automate de cafea

Nici măcar ironiile consilierilor liberali nu-i opresc pe șefii social-democrați ai Consiliului Județean Botoșani din avalanșa de montat automate de băuturi calde pe care au declanșat-o după preluarea mandatelor.

 

Aleșii de la CJ se întrunesc joi în ședința ordinară aferentă lunii iunie, iar printre proiectele ce lor vor dezbate se regăsește din nou închirierea a doi metri pătrați pentru amplasarea a două aparate din categoria celor menționate.


În luna mai, Întreprinderea Individuală Grosu Marian-Sorin a formulat o cerere la CJ Botoșani în vederea montării a două automate la Spitalul Județean și Secția de Obstetrică-Ginecologie.


Totuși, pentru a se putea da curs solicitării, trebuie organizată o licitație la care prețul de pornire pleacă de la 30 euro/mp/lună, fără TVA.


Contractele de închiriere se vor întinde pe un an, 70% din venituri vor fi direcționate către CJ, iar 30% vor ajunge la ”Mavromati”.


CJ Botoșani nu a reușit să acceseze nici un proiect european de la preluarea conducerii de către Costică Macaleți, Dorin Birta și Liviu Toma.