Un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local programată pentru data de 28 februarie, face referire la tarifele practicate de taximetrele de la Botoșani.
Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – Filiala Botoșani a înaintat o solicitare pentru creșterea acestui tarif la o valoare maximală de 2,5 lei.
Legiuitorul oferă în același timp și posibilitatea creării unei piețe concurențiale, în sensul în care firmele de taximetrie pot opta pentru orice valoare care însă nu trebuie să depășească tariful maximal.
Reprezentanții asociației taximetriștilor susțin că potrivit unei fundamentări efectuate prețul corect ar fi de 2,91 per km, însă solicitarea este pentru un tarif maxim de 2,5 lei.
Aceste tarife nu au mai fost modificate încă din anul 2008.
”Prin prezenta ne adresăm dv. în vederea rezolvării unei probleme legate de tariful pe km actual, având în vedere ridicarea costurilor în desfășurarea activității de transport persoane taxi, solicităm mărirea prețului pe km la 2,5 lei”,
Gheorghe Hogaș, președinte Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – Filiala Botoșani
Potrivit fundamentării efectuate de acest organism reprezentantiv al taximetriștilor, pentru un an de zile pentru un autoturism se cheltuiește în jur de 171.000 de lei, din care peste 5.000 de lei cu taxe, impozite și autorizații, peste 19.000 de lei cu salariile iar diferența pe carburanți sau alte cheltuieli.
În medie, un taximetru parcurge în jur de 80 de km pe zi.
În municipiul Botoșani există 30 de stații de taxi cu un număr de aproape 290 de locuri.
Iată stațiile:
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: