Consilierii locali convocaţi în şedinţă extraordinară pe final de săptămână

 

Consiliul Local se va întruni la finele acestei săptămâni într-o şedinţă extraordinară în vederea adoptării unor proiecte de hotărâre de interes şi care nu pot aştepta până la cea ordinară. Şedinţa a fost stabilită pentru vineri, 17 mai 2013.

Unul dintre proiectele de hotărâre va fi privitor la aprobarea procedurii de licitaţie pentru repartizarea către agenţii economici a celor şapte spaţii din centrul istoric al oraşului. „Vineri o să avem o şedinţă de CL extraordinară prin care vom stabili închirierea prin licitaţie publică şi criteriile de selecţie”, a declarat Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
Ulterior, după adoptarea respectivului proiect, se va declanşa procedura şi licitaţie publică iar cererile vor fi analizate conform unor criterii cuprinse în aceeaşi Hotărâre de Consiliu Local iar abia mai apoi, oamenii de afaceri vor trece la amenajarea spaţiilor şi deschiderea acestora pentru public. De altfel, conducerea Primăriei a organizat şi un interviu la sediul instituţiei la care au fost invitate persoanele interesate să-şi deschidă o afacere în Centrul Vechi, în urmă cu aproximativ două săptămâni de zile. „Am discutat cu ei să vedem cum şi ce vor să facă, care este planul lor de afaceri, am vrut să văd ce anume vor, că dacă scrii că vrei să faci alimentaţie publică noi trebuie să vedem: ce tip de alimentaţie publică? Şi au venit cu nişte detalii oamenii. Urmează să se producă această procedură de licitaţie”, a mai spus Viorel Iliuţă. Viceprimarul a mai declarat că a adus la cunoştinţa colegilor din Primărie convocarea şedinţei extraordinare pentru a mai putea fi incluse şi alte proiecte de hotărâre de interes imediat.
CITEŞTE:
 Iliuţă şef peste Primărie, Portariuc şi Andrei plecaţi să aducă un neamţ la Botoşani