Consilierii de probațiune anunță reluarea PROTESTELOR: Persoanele condamnate rămân nesupravegheate

Consilierii de probațiune anunță reluarea protestelor din 19 iunie pentru că nu și-au primit integral salariile. 

 

Persoanele condamnate aflate în evidențele Serviciilor de probațiune vor rămâne astfel nesupravegheate. În acest sens, Serviciul de Probațiune Botoșani întrerupe activitatea cu publicul în intervalul orar 10:00 – 14:00. 

 

De asemenea, în data de 19.06.2024, consilierii de probațiune din toată țara, afiliați sau neafiliați Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de probațiune vor protesta ca urmare a faptului că nu și-au primit integral salariile de la începutul anului.

 

“Șase luni de muncă pe datorie: reluarea protestelor ca urmare a promisiunilor neonorate de soluționare a neplății integrale a salariilor.

 

Astfel, va fi organizat un pichet de protest în fața sediului Guvernului României în intervalul orar 10:00 – 12:00, după care pichetul de protest va continua cu un marș spre Ministerul Justiției, unde se va finaliza cu pichetarea acestuia din urmă până la ora 14:00.

 

Acțiunea din 19 iunie 2024 este urmarea promisiunilor neonorate de soluționare făcute în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanții consilierilor de probațiune cu factorii decizionali din perioada anterioară, respectiv începutul lunii aprilie – începutul lunii iunie (întâlniri avute cu reprezentanții Cancelariei Prim Ministrului României, ai Ministerului Finanțelor și ai Justiției).

 

În situația nesoluționării solicitărilor, consilierii de probațiune vor reveni la forme radicale de protest, cum este cea a grevei foamei și pe care liderii de sindicat nu o încurajează. Atragem atenția Guvernului că strategiile de dezvoltare a sistemului de probațiune se realizează cu oameni, profesioniștii fiind cea mai importantă resursă. 

În lipsa alocării fondurilor necesare pentru plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin Ordin de Ministru și Ordonanță de Guvern, acest sistem se va dezechilibra și mai mult, aspect care va antrena costuri înzecite atât pentru Guvern, cât și pentru societate.

 

S.N.C.S.P. solicită Ministerului de Justiție plata integrală a drepturilor salariale din fondurile deja existente, până la identificarea de către Guvernul României și Ministerul Finanțelor a unor soluții privind complementarea bugetului pentru anul 2024. 

 

Reiterăm această soluție, precum și necesitatea intervenției directe a Premierului României pentru deblocarea situației și onorarea drepturilor salariale integrale ale personalului de probațiune, mai ales că instituțiile statului plătesc integral salariile, în ciuda faptului că nu au fondurile necesare asigurate pentru tot anul în curs.”, a transmis Serviciul de Probațiune Botoșani

 

(Comunicat de presă)