Consilierii au votat: Primăria Botoșani preia clădirea de pe bulevard 

Hotărârea a fost adoptată astăzi, 29 mai 2024, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local.

 

Casa Ursianu Fisher monument istoric amplasat pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, a trecut din domeniul public al statului și din administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani în domeniul public al municipiului Botoșani și în administrarea Consiliului Local al municipiului Botoșani.

 

Proiectul de hotărâre inițiat în acest sens a fost votat fără a exista discuții în acest sens.

 

Clădirea, care a fost sediul central al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani până în anul 2008, se află într-o stare avansată de degradare.

Așa cum Botoșăneanul a anunțat deja acest edificiu devine sediul Primăriei Botoșani și va găzdui importante instituții, precum Casa Căsătoriilor, Serviciul de Stare Civilă și Arhiva.

 

Municipiul Botoșani, prin Consiliul Local, se angajează să efectueze lucrările de reabilitare a clădirii într-un termen de 10 ani de la preluare.