”Dată fiind prezența la ședință a consilierilor ședința de astăzi nu poate fi constituită legal”. Au fost cuvintele secretarului Primăriei Botoșani, Ioan Apostu. Ca atare ședința s-a suspendat iar în loc s-a ținut o conferință de presă ad-hoc.
Primarul Cătălin Flutur a oferit în primă fază explicații cu privire la modul în care s-a gândit așezarea consilierilor locali la masă.
Apoi a explicat necesitatea ședinței.
”Modul cel mai eficient să așezăm consilierii la masă este pe comisii ca în timpul ședinței să poată discuta, să ne consultăm, nu pe grupuri politice. Chiar după ziua de joi, 23 iunie am avut o ședință de permanență cu tot ce înseamnă responsabilii din Primărie pentru a ne stabili un plan de bătaie și a intra într-o normalitate și într-un format de lucru normal, prin care am stabilit că este imperios necesar să ținem totuși ca oamenii normali o ședință ordinară până la finele lunii”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Edilul șef a mai arătat că pe ordinea de zi erau mai degrabă proiecte tehnice de modificare a unor structuri de funcționare. Și altele importante care nu au fost luate în discuție la ședințele din lunile mai și iunie.
”Am văzut o declarație ieri din partea grupului PSD care vorbește de o lipsă de transparență. Mai transparent de atât, să spunem în urmă cu o săptămână și să discutăm cu reprezentanții PSD, viceprimarii, nu este mai mare transparență. Pe de o parte. Pe de altă parte, în afara unui proiect de pe ordinea de zi, celelalte erau lucruri normale și propuse de fosta administrație. Nu putem invoca sub nici o formă că sunt lucruri noi”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Nu se știe la acest moment când va fi convocată o nouă ședință de Consiliu Local. (G.E.)