Conrec pusă de municipalitate să facă cumpărături în China

 

Firma Conrec cea care a câştigat anul trecut licitaţia pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere a străzilor din municipiu va fi cea care va suporta cheltuielile privind Bulevardul Mihai Eminescu. După o iarnă extrem de grea, dalele de pe bulevard au început să sară chiar înainte de recepţia finală a lucrării.

Bulevardul Mihai Eminescu pare să aibă ghinion teribil din punctul de vedere al procesului de reabilitare la care a fost supus în ultimii ani şi care pare să îşi aibă continuitate şi în prezent. Nici nu s-au apropiat de finalul tronsonului unde urma a fi montat granitul din China că dalele din urmă au început deja să joace sub paşii trecătorilor. Evident cea care va trebui să scoată bani din buzunare pentru reparaţii este firma care a executat lucrările. „Este răspunderea constructorului, el are lucrări în garanţie, o să cumpere alte pavele ca să repare. Lucrările erau sub antrepriză date de Conrec, deci Conrec poartă răspunderea, ei şi-au căutat o firmă cu experienţă aşa au zis ei, cu meseriaşi. Uite că adevărul e în altă parte, nu erau ăia meseriaşi”, a afirmat viceprimarul Cătălin Alexa.
În cazul în care materialul necesar nu va fi suficient pentru întreaga porţiune din bulevard, constructorul va fi nevoit să achiziţioneze o nouă cantitate de granit. „Probabil că vor trebui să îşi comande ei din China deşi s-ar putea să îşi fi luat deja o marjă, în general ai nişte consumuri la toate devizele, îţi dă material dar nu cantitatea fixă, poţi să mai ai pierderi, îţi dă un 10% suplimentar”, a mai spus edilul.
Citește și:
Dalele din China sar de pe bulevard, Conrec pusă să refacă trotuarul