Connect-R a isterizat fetele: Veneam cu elicopterul aici, la Văsineşti, paaaf, numai praf, numai… ceva extraordinar VIDEO & GALERIE FOTO

Imediat după reprezentaţia plină de senzualitate a Annei Lesko, pe scena de la Vlăsineşti a urcat în uralele mulţimii Connect-R.

 

Numele artistului adus la Botoşani de Primăria Vlăsineşti şi impresarul Liviu Sorinel a fost scandat de mai multe ori până să apară în faţa spectatorilor, mai ales copiii şi adolescenţii fiind entuziasmaţi de prezenţa cântăreţului.


Ştefan Relu Mihalache, aşa cum îi spune în buletin, a filosofat mai întâi pe tema… vedetelor, fără a da nume.


„Aţi auzit de foarte multe ori cuvântul vedetă. Corect? Ce înseamnă o vedetă? Ce înseamnă o vedetă până la urmă? Băi, ne-am gândit serios, poate noi suntem nişte vedete până la urmă, dar mi-am dat seamă că «NU». Căci am văzut la americani că vedetele vin cu elicopterul lor personal. Adică, dacă veneam cu elicopterul aici, la Văsineşti, paaaf, numai praf, numai… ceva extraordinar, dar noi am venit cu Gigi. managerul şi şoferul nostru”,


Connect-R, cântăreţ.


Acesta a făcut ulterior mai multe referire la etnia romă, căreia îi aparţine şi a interpretat în manieră proprie nu doar creaţiile care i-au adus consacrarea, ci şi cele ale unor artiste precum Romica Puceanu şi Mirabela Dauer.


„Vara nu dorm”, cerută insistent de public, a fost ultima melodie cântată, însă în compensaţie de două ori.


Inclusiv primarul a fost cucerit de artist, pe care l-a filmat cu propriul telefon şi căruia la final i-a dăruit un cadou din partea Primăriei Vlăsineşti.

 

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store