Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții companiei de apă.
În vederea remedierii pierderii de apă de pe conducta din oțel Ø100 mm localizată în zona Parcul Tineretului, SC Nova Apaserv SA Botoșani, anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 24 august 2023, în intervalul orar 9:00 - 16:00.
Afectați de oprirea apei sunt utilizatorii din municipiul Botoșani, ce locuiesc pe Aleea Parcul Tineretului, străzile Parcul Tineretului, Slt. Ion Elefterescu, Walter Mărăcineanu, Alexandru Donici, Săvenilor și Muncel.
„SC Nova Apaserv SA Botoșani își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”,
transmit reprezentanții companiei.